The Hobbit: The Desolation of Smaug – Recenzie

Vesti bune dragii mei, Desolation of Smaug nu este la fel de plictisitor ca primul film din trilogia The Hobbit si cel putin asta trebuie sa fie un motiv de bucurie pentru ca filmul nu ne ofera multe altele pe langa el – cu exceptia lui Smaug, dar pana ajung la el trebuie sa-mi suportati nitel despicarea firului in patru.

 


Daca precedentul a avut nevoie de trei sferturi de ora pana ca aventura propriu-zisa sa inceapa, si chiar si atunci aceasta era presarata din plin cu mult prea multe dialoguri expozitionale, Desolation of Smaug incepe intr-un ritm alert – contrastand puternic cu finalul primului film care daca-mi amintesc eu bine s-a terminat cu gasca noastra nazdravana plasata de vulturii uriasi pe o stanca, la o distanta apreciabila de orci. Dar se cam trece cu vederea peste acest aspect deoarece grupul nostru este haituit indeaproape de catre orcii de la finele primului film, dar acesta este un lucru bun pentru ca este un ton pe care filmul il pastreaza in mare parte, actiunea si aventura alternandu-se in reprize cu mici pauze pe ici pe colo pana la finalul acestuia.

Un lucru poate nu la fel de bun este faptul ca Desolation of Smaug este plin de referinte la seria Lord of The Rings, acesta chiar incepand cu o referinta, un cameo al regizorului Peter Jackson in satul Bree, continuand cu o referinta directa la Gimli si una ceva mai subtila cand Legolas surfeaza pe un orc in toiul unei batalii.

Si daca tot l-am mentionat pe Legolas haide sa vorbim nitel despre elfi si introducerea usor obligata in poveste nu doar a lui Legolas – pe care-l las sa treaca de la mine, are o oarecare logica – dar si a unui personaj elf feminin inventat pentru acest film: PlictisiTauriel.

Tauriel este unul dintre cele mai plictisitoare si stereotipice personaje care mi-a fost dat sa le vad in ultima vreme: este o femeie intr-o pozitie de comanda care este obligata sa se supuna ordinii castelor din cadrul societatii elfilor padurii, dar care in acelasi timp doreste sa exploreze dincolo de granitele regatului padurii si care este dotata cu o naivitate specifica unor fete de 12 ani, probabil pentru ca lor li se adreseaza personajul, sau poate ca sunt eu mult prea blazat si cinic din nou, eu si parerea mea ca personajele feminine pot fi scrise cu mai mult de una sau doua dimensiuni.

Totusi filmul este mult mai alert decat primul si cel putin in acesta, segmentele din film care nu au legatura cu cartea nu ii dezechilibreaza tempo-ul, acestea fiind de obicei scene de actiune care sunt foarte dinamice si in cazul butoaielor pe apa, ocazional comice.

De data asta cea mai mare problema pentru mine, a fost ca filmul care se numeste Hobbitul este despre orice altceva in afara de hobbitul din titlu.

Filmul este despre Thorin si expeditia dwarfilor lui pentru a-si recapata regatul, este despre Tauriel si Legolas, despre Gandalf si descoperirea lui Sauron, despre Bard si politica interna a Orasului de pe Lac si intr-un final este despre Smaug.

Acum vedeti voi, in afara de cateva exceptii, lucrurile enumerate mai sus sunt chiar reusite, personajul lui Thorin se bucura de o dezvoltare ceva mai nuantata – desi ceilalti dwarfi sunt doar de umplutura cu exceptia lui Killi care incaseaza o sageata in genunchi si interactioneaza cu Tauriel, expeditia separata a lui Gandalf este motivata si bine-facuta, oferindu-ne ocazia sa-l vedem pe acesta folosindu-si magia cred ca mai mult decat in toata trilogia Lord of the Rings, Bard este un personaj bine conturat si personajul lui Smaug beneficiaza de vocea lui Benedict Cumberbatch si de un design foarte detaliat, ambele fiind caracteristici de care personajul acestuia avea nevoie, atat pentru importanta lui in povestea originala dar si pentru faptul ca are numele in titlu.

Considerand cat de mult Peter Jackson s-a departat deja de materialul sursa nu ma voi mai obosi sa enumar toate schimbarile care nu mi-au placut dar e suficient sa va mentionez c-au fost destule. Ceva ce mi-a placut totusi – si aici recunosc ca este vorba de un sibiectivism atroce – este aparitia lui Stephen Fry in film, surprinzatoare si placuta in acelasi timp pentru ca am uitat ca a filmat pentru Hobbit.

Inca ceva ce m-a deranjat – pentru ca m-a scos complet din film – cateva din scenele din apa trec ocazional in cadre POV care sa vad la o calitate diferita fata de restul filmului, cel mai probabil deoarece acestea erau menite sa fie vazute in 3D si cum eu prefer sa nu vad filmele in 3D la mine au aratat doar prost, deranjant chiar.

In concluzie, filmul este mai bun decat precedentul, dar acela nu a lasat stacheta foarte sus asa ca nu a avut o misiune foarte grea la capitolul acesta, daca acesta este un film bun sau nu de sine statator, nu stiu ce sa spun, este cu siguranta placut de privit, dar cred ca timpul va fi factorul care va decide acest lucru, mie nu mi-a parut rau ca l-am vazut dar nici nu ma asez la coada sa-l mai vad odata.

Sunt curios care a fost parerea voastra despre Desolation of Smaug asa ca sectiunea de comentarii va asteapta.

This entry was posted in .
Bookmark the permalink.

Leave a comment

Loading Disqus Comments ...