The Hobbit: The Desolation Of Smaug

The Hobbit: The Desolation of Smaug continua aventura lui Bilbo Baggins (Martin Freeman), a vrajitorului Gandalf(Ian McKellan) si a celor 13 dwarfi condusi de Thorin Oakenshield (Richard Armitage), care vor sa isi recapete regatul pierdut din Erebor, pazit de cumplitul dragon Smaug (voce Benedict Cumberbatch).
Povestea lui Bilbo Baggins incepe exploziv, acolo unde o lasase mult mai lentul sau predecesor, The Hobbit: An Unexpected Journey, si ii gasim pe eroi in camp deschis, inconjurati de orcii nemilosi guvernati de un inamic din umbra. Peter Jackson, a crescut considerabil pulsul intregii pelicule si nu mai lasa privitorul nici macar o clipa sa respire. Momentele introductive insotite de cantece despre taramurile de demult si calatoria profetita, cedeaza in detrimentul urmarilor prin Codrul Intunecat si a luptelor in camp deschis intre elfi si orci.
Orcii arata mai infioratori ca niciodata: sunt mai mari, mai impunatori iar corpurile lor “ornate” cu cicatrici adanci amintesc de lupte insangerate din care acestia au iesit invingatori.
Elfii revin pe ecran aproape asa cum ii stiam, frumosi, stralucitori si eleganti, si in plus, cu bonusul Legolas (Orlando Bloom), indragit deja de fani din seria originala The Lord of The Rings. Vorbind de elfi, se remarca prezenta impunatoare a conducatorului Thranduil (Lee Pace), elf de o frumusete glaciala, care doreste sa isi apere regatul cu orice pret si sa il protejeze de orice influenta exterioara, si de asemenea, singurul personaj feminin semnificativ, Tauriel (Evangeline Lilly).
Chiar daca Jackson se abate putin de la povestea initiala, personajul inventat Tauriel, o frumoasa printesa razboinica care suceste putin, sau putin mai mult, mintea cumpatatului Legolas, are o carisma si o vointa aparte si scapa de sub condeiul scenaristilor flirtrand nepermis de mult cu dwarful Kili (Aidan Turner) si schitand astfel un inceput de romanta interzisa. Putin piper nu strica niciodata, nu?
Revenind la eroii povestii, cei 13 dwarfi si Bilbo se vad nevoiti sa se desparta, chiar de la inceput de Gandalf, care pleaca de unul singur spre taramuri mai intunecate, unde un inamic misterios se ascunde in tenebre si are un tel cu o miza mai mare decat ne-am putea imagina. Dar asta e o alta poveste! :)
Elementul uman in poveste apare si el prin prezenta, destul de remarcabila, zic eu, a lui Bard (Luke Evans) – luntrasul abil care ii ajuta pe eroi sa strecoare in Lake Town, orasul umil si saracacios de la poalele Muntelui Singuratic.
Thorin isi conduce micuta armata prin codrii acoperiti de intuneric, unde paiajeni giganti vegheaza la fiecare colt, prin taramul elfilor razboinici, si desigur infruntand orci atat de des si de multi incat o numaratoare ar fi probabil zadarnica. Practic, voit sau nu, Thorin si ai lui, isi croiesc propriul drum aterizand din poveste in poveste, si reprezinta astfel singurul element de legatura care uneste o multime de elemente fabuloase care practic vietuiesc in taramuri magice paralele.
Punctul culminant al povestii il reprezinta elementul dupa care filmul si-a luat si o parte din nume: temutul Smaug. Bilbo este cel ales, care reuseste sa gaseasca usa spre salasul dragonului, dar din pacate, tot el este cel care trebuie sa se strecoare in intunecimea din inima muntelui pentru a recupera pretioasa Arkenstone. Insa nici statura si nici inelul magic, pe care Bilbo l-a gasit in prima parte, nu ii folosesc ca scut suficient de bun impotriva dragonului scuipator de flacari. Ceea ce urmeaza este fara indoiala epic, furia dragonului se dezlantuie in ultima parte a filmului, iar dwarfii se folosesc de secretele vechiului regat Erebor pentru a-l opri pe cel care aparent este indestructibil. Daca reusesc sau nu asta nu pot sa va zic, dar finalul nu mai intra in tiparul optimist al primului film. Te lasa pur si simplu cu un “Awww!” lung pe buze.
Vizual, filmul este pur si simplu spectaculos, dar banuiesc ca la asta ne asteptam deja. Peisajele breath-taking ale Noii Zeelande, acolo unde s-a facut filmarea, folosesc ca punct de plecare pentru taramul fabulos in care personajele lui Tolkien isi construiesc epopeea.
Dragonul este fara doar si poate fantastic iar vocea profunda a lui Benedict Cumberbatch se unduieste perfect printre bicele de foc.
Martin Freeman este pur si simplu minunat in rolul lui Bilbo. Chiar daca uneori mi s-a parut ca Bilbo este putin in umbra lui Thorin sau a stralucitorilor elfi, hobbitul “saves the best for last” in scena de final, cand impleteste perfect carisma cu doza de curaj aproape nebunesc, despre care am aflat ca l-a si gasit in primul film, in urma infruntarii cu Gollum.
Despre Richard Armitage – Thorin, eu nu pot sa spun decat de bine. Atunci cand a inceput povestea hobbitului imi lipsea sincer prezenta regelui, Aragorn, din trilogia “The Lord of the Rings”. Mi s-ar fi parut o poveste incompleta fara un rege razboinic, manat de idealuri nobile. Thorin, personaj cu o forta seducatoare aparte, a fost pentru mine un substitut perfect in acest sens.
Despre Ian McKellan nu cred ca mai are sens sa fac introduceri sau sa fac o analiza despre cat de bine intra el in pielea lui Gandalf. Ian McKellan este si va ramane Gandalf, nu ii interpreteaza rolul.
Povestea despre un regat pierdut si un dragon care pazeste o comoara straveche straluceste acum pe ecran, mai exact incepand de ieri. De neratat la cinema din atat de multe puncte de vedere incat ar fi aproape redundant sa le insir. Sper doar ca am deschis apetitul si celor care erau putin sceptici dupa prima parte a aventurii, de anul trecut!

Related Posts

Retrospectiva geek a anului 2014 – Filme
Interviu cu un dragon
Mitologia Lord Of The Rings
Filmele anului 2014
Making of “The Hobbit”

Leave a comment

Loading Disqus Comments ...