The Dark Crystal – Un fantasy memorabil al anilor ’80

Astazi vrea sau va vorbesc despre o era in care acronimul CGI nu exista ca terminologie. O perioada in care mai toate efectele speciale din filme erau facute de si cu mana omului, utilizand abilitate, multa munca si materiale fizice, care chiar existau in fata obiectivului.

Aceasta este era anilor ’80, perioada in care efectele speciale practice si-au atins apogeul in acelasi timp in care spre sfarsitul ei, era CGI facea primii pasi timizi. Si in ciuda faptului ca eu am o pasiune nu foarte sanatoasa pentru filmele teribile din aceasta perioada, pe voi nu am sa va supun acestora…inca.

In schimb, am sa va prezint un film din 1982 cu numele de The Dark Crystal.

Filmul a pornit de la o ideea de-a lui Jim Henson, creatorul Muppets, dar acest film este destul de departe de lucrurile pe care le asociem cu Muppets. Dark Crystal ne plaseaza intr-o lume familiara, dar totusi unica, o lume fantastica guvernata de catre un cristal magic, care in urma cu o mie de ani s-a spart dand astfel nastere la doua rase, Skeksis si Mystics.

Skeksis au preluat conducerea dupa acest eveniment, utilizand cristalul pentru a se mentine in viata, folosind niste procese foarte imorale dupa cum aflam mai tarziu in film. Mysticii au fost exilati. Povestea il urmareste pe Jen, ultimul dintr-o specie de creaturi numita Gelfing, in misiunea sa de a repara cristalul si de a-si salva lumea de la distrugere.

Sunt sigur ca lucrurile deja suna destul de cunoscut, dar inca nu am terminat; Jen primeste aceasta misiune de la maestrul sau, Cel Mai Intelept dintre Mistici, care este pe patul de moarte cand ii relateaza istoria sa precum si misiunea pe care trebuie sa o indeplineasca. Jen a fost salvat de catre Mistici cand Skesis i-au elimina intreaga rasa de pe planeta. De ce au facut una ca asta? Ei bine pentru ca exista o profetie care spune ca doar un Gelfing poate repara cristalul. Si cum Skesis nu sunt cele mai dragute creaturi din fantezie, acestia nu isi doresc acest lucru.

Ca sa recapitulam, avem de a face cu ultimul individ al unei rase, insarcinat cu a salva lumea, care afla acest lucru abia cand maestrul sau este pe moarte – maestru care apropos dispare cand moare. Povestea imprumuta de peste tot si din toate timpurile si daca asta ar fi fost tot, The Dark Crystal s-ar fi pierdut in istoria multitudinii de filme sub-mediocre, fara sa se mai auda de el vreodata. Dar nu povestea este atat de importanta aici cat lumea in care aceasta are loc si mai presus de toate, executia filmului.

Este clar ca desi filmul s-a dorit a fi pentru copii, foarte evident nu prea este. Exista multa moarte, fie implicita, povestita, chiar si pe ecran, unde mai pui ca are si o scena cu ceea ce se poate interpreta a fi tortura.

Fara indoiala The Dark Crystal, in ton cu titlul, este destul de intunecat, mai ales pentru cei mici, care este posibil sa fie speriati chiar, de felul in care arata personajele negative – Skeksis – acestia fiind o combinatie de vulturi si reptile, infasurata in amalgame de materiale si bijuterii. Dar se pare ca tocmai asta a fost si ideea lui Henson, care, dupa spusele co-regizorului Frank Oz, dorea sa faca o poveste in spiritul povestilor originiale ale Fratilor Grimm. El considera ca nu este bine copiilor sa nu le fie frica niciodata. Si daca asta a fost cu adevarat scopul filmului, eu consider ca l-a realizat. Dar lasand la o parte atmosfera si tonul, nu se poate sa nu vorbesc despre realizarea tehnica din spatele filmului, deoarece aceasta este lucrul care il face fascinant.

The Dark Crystal a fost primul film live-action in care nu au aparut oameni pe ecran, absolut tot ce se vede sunt efecte practice si animatronica, si rezultatele sunt aproape de extraordinar. Cantitatea combinata de munca, migala, atentie si dedicatie necesara pentru ca filmul sa existe nu poate decat sa-mi provoace o admiratie deplina pentru toti cei care au lucrat la el. Dupa cum spuneam mai devreme, filmul nu este tocmai indicat copiilor mici, dar cei peste o anumita varsta s-ar putea sa-l gaseasca ceva mai interesant daca nu chiar fascinant datorita efectelor. Eu as zice sa aiba undeva intre 10-12 ani. Ramane la latitudinea parintilor sa decida daca odrasele lor pot procesa filmul.

Ca sa inchei, povestea nu este originala, dar lumea este si nu prea veti putea vedea exemple atat de grozave de animatronica in alte filme, decat poate in Labyrinth sau The Thing despre care voi vorbi candva in viitor.

Leave a comment

Loading Disqus Comments ...